14 mai 2021 – 40 de ani de la zborul în spațiu al cosmonautului român Dumitru-Dorin Prunariu

By May 14, 2021Aniversare

Pe 14 mai 1981, România trimitea primul cosmonaut în spațiu, devenind cea de-a 11-a țară din lume care reușea acest lucru. Dumitru-Dorin Prunariu devenea al 103-lea om din lume care reușea această performanță.

Lansarea a avut loc pe 14 mai 1981 la 20:16 ora României, avându-i la bord pe cosmonautul român Dumitru-Dorin Prunariu şi pe comandantul rus Leonid Popov. După 8 minute și 50 de secunde nava lor se desprindea deja de ultima treaptă a rachetei purtătoare. Până la joncțiunea cu stația orbitală au trecut 28 de ore, timp în care cosmonauții au realizat două manevre orbitale, au testat sistemele navei și au avut și timp de odihnă. Nava Soyuz 40 a efectuat joncțiunea cu stația orbitală Saliut 6 pe 15 mai la 21:50 ora României.

Alături de echipajul staţiei – comandant Vladimir Kovalionok, secondat de inginerul de bord Victor Savinîh – aceştia au realizat pe durata zborului un număr de 11 experimente ştiinţifice românești, 4 propuse de partenerii de zbor și alte câteva experimente nefinalizate de echipaje Intercosmos anterioare.

Printre experimentele românești realizate s-a numărat:

  • experimentul NANOBALANTA propus de ITIM a vizat stabilitatea straturilor protectoare de bioxid de siliciu depuse pe componentele optice ale stației cosmice (ferestre, lentile, celule solare etc) sub acțiunea mediului cosmic (radiații, microparticule solide, variații de temperatura). În acest scop stratul protector depus a fost folosit în calitate de rezonator, modificările fiind monitorizate prin efectul asupra frecvenței rezonatorului.