Centrul de Microscopie Electronică „C. Crăciun” al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), împreună cu Institutul Național de Cercetare Dezvoltare a Tehnologiilor Izotopice și Moleculare (INCDTIM) organizează o nouă expoziție de artă fotografică în științe naturale “Scientific MicroArts” în perioada 15 mai – 7 iunie 2022.
Celebrăm 50 de ani de microscopie electronică la Cluj, iar cele 40 de exponate dispuse în cadrul instalației 10 x 10 al Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei vor face o incursiune în lumea microscopică, invizibilă ochiului liber, dar vizibilă cu echipamente speciale precum microscopul electronic cu baleiaj (SEM) și microscopul electronic cu transmisie (TEM).
A doua ediție a acestei expoziții își propune să aducă în atenția publicului, pe de-o parte, valoarea științifică a acestor echipamente și pe de altă parte, frumusețea ascunsă la dimensiuni invizibile ochiului uman de care se bucură cercetătorii atunci când analizează diferite probe.
Invităm astfel comunitatea clujeană, și nu numai, la o plimbare pe Bulevardul Eroilor pentru a vizualiza în perioada 15 mai – 7 iunie 2022 expoziția organizată cu prilejul a 50 de ani de microscopie electronică la Cluj.