Skip to main content

Exploatarea armonicilor superioare Josephson pentru proiectarea de qubiți supraconductori de înaltă calitate

By 22 martie 2024septembrie 16th, 2026Articole

Recentul articol “Observation of Josephson harmonics in tunnel junctions” Nature Physics (2024) aduce o contribuție notabilă la înțelegerea principiilor care stau la baza construcției qubiților supraconductori, care sunt principala componentă a calculatoarelor cuantice, pavând calea spre optimizarea acestora.

Descoperirea se înscrie în contextul mai larg al proiectului Quantera, QuCOS (PN-III-P3-ERA-NET Cofund Quantum Technologies Contract nr. 120/16.09.2019), în care un grup de șase parteneri de la universități si institute de top din Europa, propun o metodă alternativă mai simplă de construcție a unui calculator cuantic full stack cu corecție de erori. Acest proiect Quantera este primul de acest tip finanțat în România. În cadrul acestuia, echipa INCDTIM, condusă de Dr. Luiza Buimaga-Iarinca, modelează procese experimentale ca formarea materialelor din joncțiunile qubiților supraconductori, folosind o gama largă de instrumente computaționale de la simulări ab initio până la dinamică moleculară.

În această lucrare, echipa INCDTIM a obținut un model atomic realist al joncțiunilor supraconductoare care explică deviațiile de la modelul standard cu un singur mod de transport folosit până acum pentru a modela funcționarea qubiților supraconductori. Aceste rezultate sunt folosite pentru proiecta qubiți supraconductori de înaltă calitate.