
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice și Moleculare (INCDTIM) Cluj-Napoca anunță finalizarea cu succes a trei proiecte de cercetare finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 9 – Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiția 8 – Dezvoltarea unui program pentru atragerea resurselor umane înalt specializate din străinătate în activități de cercetare, dezvoltare și inovare.
Cele trei proiecte, derulate în cadrul institutului până la data de 30 iunie 2026, au abordat domenii de cercetare de actualitate, cu impact semnificativ în dezvoltarea de materiale avansate și tehnologii inovatoare:
- Boosting the Energy Storage Performance of Supercapacitor Materials by Controlling the Paramagnetic Centers (director proiect: Dr. Emre Erdem) – proiect axat pe dezvoltarea unor nanocompozite inovatoare pentru electrozi de supercapacitori, contribuind la creșterea performanțelor sistemelor de stocare a energiei.
- Molecular Carbon Nanostructures: Establishing a Green Synthesis, Studying Properties, and Examining Potential Applications (director proiect: Dr. Mihaiela Stuparu) – proiect orientat spre dezvoltarea unor metode ecologice de sinteză a nanostructurilor moleculare pe bază de carbon și explorarea aplicațiilor acestora în știința materialelor.
- Development of New Polymeric Antibacterial Materials (director proiect: Dr. Anzarul Khan) – proiect dedicat dezvoltării unor noi agenți antibacterieni pe bază de dendrimeri cu ioni de sulfoniu, cu potențial de combatere a bacteriilor patogene și de reducere a riscului apariției rezistenței bacteriene.
Prin implementarea acestor proiecte, INCDTIM și-a consolidat capacitatea de cercetare și inovare, a atras resurse umane înalt specializate și a contribuit la dezvoltarea unor soluții științifice cu potențial impact în domeniile energiei, materialelor avansate și sănătății. Toate obiectivele asumate au fost îndeplinite, proiectele fiind finalizate cu succes.



