CETATEA – 5 ani de Curaj-Experiment-Tenacitate-Alternativă-Tehnologie-Evoluție și Actualitate

By November 11, 2020Aniversare

În urmă cu 5 ani, la 11 noiembrie 2015, a avut loc în cadrul Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice și Moleculare – ITIM Cluj-Napoca festivitatea de inaugurare a Centrului de Cercetare și Tehnologii Avansate pentru Energii Alternative – CETATEA. Realizată cu finanțare europeană (Fonduri Structurale POS-CCE) în valoare totală de 42.498.261 lei, CETATEA a reprezentat cea mai mare investiție atrasă la nivelul ITIM până la acea dată.

Proiectul a fost finalizat într-un timp record, după numai 19 luni de la începerea contractului, motiv pentru care a fost declarat de către Ministerul Fondurilor Europene ca fiind – și din acest punct de vedere – un „proiect de succes”.

CETATEA a reprezentat realmente un succes, fiind vizitat de personalități din Guvernul României, de înalți demnitari de la Parlamentul European, Comisia Europeană și Comitetul Regiunilor.

La finalul acestei perioade, putem aprecia că toți indicatorii de performanță au fost îndepliniți, ba chiar au fost depășite proiecțiile inițiale.